Scrisu-i parfumul de mosc, scrisu-i legănul plin de emoţii, scrisu-i un roi de fluturi ce îşi zbat trăirile în adâncul existenţei mele.

duminică, 2 septembrie 2012

Optimismul este în van, sufletul tău aproape valorează înzecit.

Să fiu optimistă zici ? sunt chiar de sufletul scoate sunete de durere ,sunt chiar dacă ochi spun altceva ,sunt chiar dacă vorbele îmi sunt încete ... sunt chiar dacă zic că nu.Şi îmi zic de atâtea ori STOP până aici mi-a ajuns dar după ce îmi las sufletul să se odihnească câteva clipe ,realizez că nu este aşa.Chiar de puterea mă păreseşte tot mereu încerc să îndur pentru că acest drum pavat cu stropi de încercări nu se va opri aici asta e doar o mică încercare ştiu ,deşi la mine au  fost sute tot nu o să mă opresc în loc pentru că eu nu vreau şi nimeni nici timpul NIMENI nu mă va opri ,nu îmi va opri asta.Toată tristeţe şi încercările acumulate vor să mă maturizeze deşi eu vreau să răman ,defapt sunt încă un copil, deşi ani spun altceva o maturizare poate aşa un pic forţată ce te trezeşte de dimineaţă mai rău ca un duş rece ce îţi răneşte toate simţurile.
Chiar de norocul m-a părăsit de fapt nu el nu m-a părăsit niciodată pentru că norocul meu a venit odată cu apariţia ta.TU! eşti norocul ce îmi aduce optimismul înapoi ,ce mi-a înflorit întreaga viaţă.Tu ce îmi ştergi lacrimile cu zâmbete atunci când te alung.Tu nu pleci îmi iei toată tristeţe şi nervozitate în frau şi mă aduci la liman ... având norocul de a te avea pe tine voi reuşi totul.
Optimismul lanseză speranţă iar speranţa ne face să îndurăm ... însă chiar dacă aş avea tot optimismul din lume nu aş reuşi ,pentru că suflete tu îmi lansezi victorie pe acest drum, prin iubirea pe care o emani.

14 comentarii:

  1. wow!
    M-ai lasat fara cuvinte:x
    As vrea sa pot spune ceva dar chiar nu imi trece nimic prin minte;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur tare mult :"> multumesc din suflet. >:D<

      Ștergere
  2. He he,el e doza ta de optimism,superb!:X

    RăspundețiȘtergere
  3. Minunat ! :)
    Cuvintele tale imi ajung la inima. <3
    Frumos spus :'3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur din suflet :o3 multumesc enorm <3

      Ștergere
  4. De cate ori am spus ca cedam ,dar totusi am continuat invingatoare ? ;;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Categoric si eu fac de multe ori asa ,totusi nu e bai viata nu se termina la o nereusita si in plus intr-un final tot o sa reusim ce ne-am propus iar cu sustinere vom reusi si mai repede.

      Ștergere
  5. Cât de frumos!Când citesc asta,o notă de optimism îmi invadează sufletul.Poţi să mă faci să zâmbesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur tare mult ,optimismul conteaza enorm insa persoana care ti-l ofera si te sustine conteaza si mai mult!

      Ștergere
  6. Cum sa nu iubesti persoanele optimiste - sunt geniale! :) Foarte frumos ai scris, imi place.
    Pupici! :*

    Dee.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult Dee! <3 desi sunt foarte multe dati cand numai sunt asa optimista ,insa o persoana stie sa ma aduca la liman.Pupici si pentru tine. :*:*

      Ștergere

Primesc ce sufletul îţi cântă ...