Scrisu-i parfumul de mosc, scrisu-i legănul plin de emoţii, scrisu-i un roi de fluturi ce îşi zbat trăirile în adâncul existenţei mele.

vineri, 27 septembrie 2013

De-ai fi...tot te-aș iubi


De-ai fi un descendent al cerului ti-aș transforma trupul într-o imensă galaxie a iubirii și te-aș iubi până la ultima constelație.Aș alunga fiecare nor ce-ți diminuează reflexia senină... plină de amor.
De-ai fi o emoție ,ți-aș cuprinde aura-n mine și te-aș iubi până la refuz ,încât si el s-ar sinchisi să te aibă.
De-ai fi haina ce o port te-aș ține îmbrățișat doar pentru a-ți simți cusăturile ,textura și toată împletitura ce mă învăluie ,te-aș petici și tot te-aș iubi.
De-ai fi oxigenul.Ah! Ce te-aș mai respira!Încât, universul ar rămâne stins de lipa ta.Te-aș inhala  până la ultima suflare și tot nu mi-ar ajunge.
De-ai fi muzica ,te-aș asculta până la epuizare.Ton ,semiton ,ton...regat viu de sonete.
De-ai fi luna ,te-aș călăuzi în noapte ,ca să-mi poți dărui mai de aproape eclipsa ta de inspirație.
De-ai fi ploaia ,aș făgădui să-mi înec ființa în profunzimea picăturilor tale ,să mă fac una cu tine,să fim doar un singur strop de simțire.
De-ai fi un zâmbet ,te-aș creiona pe a mea față fără oprire ,te-aș fixa acolo doar pentru mine.
De-ai fi un drum ,aș vrea să mă intersectez cu tine ,te-aș străbate în lung și-n lat fără oprire ,centimetru cu centimetru.Și tot te-aș iubi.
De-ai fi un gând , te-aș purta cu mine zi și noapte,chiar de-ar fi fost să înnebunesc și tot mi  te-aș scoate din crepusculul minți.
De-ai fi hrana ,ti-aș savura în tăcere până și ultima bucățică fără să te pot termina vreodată.Te-aș îndesa în mine ,profund ...aș fi continuu flămândă de tine.
De-ai fi o existență ,aș vrea să fi a mea să te pot privi,admira,îngriji,cuprinde,respira,să te pot iubi..Dar ești ,dincolo de constelații,emoții ,ploi ,zâmbete ,gânduri ,drumuri ...dincolo de cer ,de lună ,de aer și chiar dincolo de hrană.Tu ești aici, al meu suflet ,tu ești totul  și te iubesc!

duminică, 15 septembrie 2013

O carte bună ? Un suflet special.

După ce am văzut provocarea dată de librăria online Libris pe care eu o îndrăgesc foarte mult,deoarece prin intermediul ei putem dispune de cărți onlineîn română cât și în în engleză ,am decis să răspund și eu acesteia ,pentru că până acum chiar nu îmi pusesem întrebarea "Ce este o carte bună ? "

O carte bună ți-o poți așterne în gând încă de la prima pagină citită , o carte bună îți renovează atât starea interioară cât și pe cea exterioară. O carte bună te face să-i respiri mireasma spre un nou început , o carte bună îți dă speranța spre schimbare, încât nu o poți lăsa să-ți scape printre degete.O carte bună nu vrea un final ci o nouă și o continuuă mișcare ,să-ți întărească și mai mult suspansul. 

Având șansa de a o avea în mâini , ea ți se strecoară până în ultima suflare , te conduce spre necunoscut ,te face să vrei să descoperi noi orizonturi , te face să fi în același timp "tu" și încă o mulțime de indivizi.
Îți este supusă a minții ,a sufletului în care ,cu ajutorul tainicei imaginați poți zbura.Având la cunoștință sute de capitole ,sute în care poți trăi , poți renaște , sute ce te fac să fi "acolo" dar să capeți emoții "aici" ,sute ce îți dau șansa să te schimbi ,sute în care poți râde , poți plânge , te poți bate cu pumnii în piept pentru că nu trebuiau să se termine ,sute ce vor putea fi mii.

Această amică ,îți dezvăluie intrigile ,trăirile ,pățaniile dar și capacitățile stăpânei sale de a te face să o absorbi fără neîncetare, să o aduci la viață cu ajutorul bucuriei tale de a o citi. De a avea șansa să puteți intercepta acest "cadou" împreună ,de a asculta gândurile interioare multitudinilor de semeni ce consumă, poate aceeași hrană ca și a ta.Să puteți mânca o lectură copioasă!

O carte bună este un suflet ce vrea să fie cunoscut .Un suflet fără doar și poate ,special!

marți, 10 septembrie 2013

Necontenit ,al meu

necontenit în miere și urgii
necontenit în porumbei ,răsărit și miazăzi
necontenit în mare ,cearșafuri arse ,
două mâini ...
necontenit ,etern în efemer
profundă simțire...
necontenit în foamete ,în sânge ,în tăceri
necontenit în drumuri, minunății
necontenit în ploaia de îmbrățișări ,
necontenit în șoapta miresmei tale de mătase
" - te iubesc ! "
necontenit printre trecut ,prezent ,viitor ,
necontenit într-o doară de amor
necontenit în surâsul inimii legate
necontenit un țel ,un loc ,o lume ,
pieptul tău ...
necontenit de dor ,
de a te scrie...
necontenit ,viu ,tremurat ,
cu aripi...
                                                                     necontenit în nebunia necoaptă
                                                                     necontenit, o clipă dintr-un vals
                                                                     necontenit, iubitul meu! 

miercuri, 4 septembrie 2013

Liniște,fără lacrimi...


Simt cum vidul îmi suflă scoarța inimii, în decădere , simt cum aerul se întrepătrunde anemic deasupra mâinii stângi ,simt cum venele-mi  miros a frunze uscate ,a portocaliu ,roșiu-sângeriu până în vârful picioarelor legănate de metamorfoză.Simt defrișarea trecutului perpetuat.Simt adâncimea golului.Simt oasele-mi grele de respirație ,simt o zi uitată printre gene, simt o umbră gri lepadată-n suflet.

Tihna coboară amorțită în vezuviu ,spulberată în anecdote transparente ,albastre și sângeri.Îmi deșiră până și ultima comoară ascunsă în treacăt... în inimă.Îmi deșiră anotimpul ,se strecoară în contemplația fără de an.Mă mângâie tăcerea pe alocuri, încât dispar.Surplusul resimțit trăiește necontenit fără a se ruga ,mă impiedica a cădea în prăpastie.Regăsirea anotimpului se odihnește-mi palma plină de dor ...dor de ce-a fost,dor de nicăieri ... dor de ce va fi...un ultim dor.

Fluviul ce-mi stăpânea cândva obraji a secat de mult ,încât numai poate fi readus la viață ,el zace spre împietrire.O pană îmi strigă în duete ,a nemurire , a putere, a existența ce trebuie să o urmez fără a mă împiedica de pietrele din cale-mi ce va să vină.

Liniștea mă scaldă pentru a putea trăi ,liniștea-mi șoptește: urmează o altă zi...

duminică, 1 septembrie 2013

Rece ,apus de toamnă

sufletul ar vrea căldură ,
o mână ,
atingere în semilună
se zbate în lumina diurnă
de tăcere,
 și parcă ușor ,ușor piere
nu știe ,locul e umed
o prăpastie ce cântă în sonete...
a revedere, apăsare ,frig, durere
merge cu inima pe frunze ,
în umbră , pe alee
pribeag e gândul ce se tot cerne ...
un mormânt spre apus
inima tot geme.