Scrisu-i parfumul de mosc, scrisu-i legănul plin de emoţii, scrisu-i un roi de fluturi ce îşi zbat trăirile în adâncul existenţei mele.

duminică, 5 octombrie 2014

Frumusețe ?! ...



Frumusețea-i ,să-ți scalzi trupul sub soare
Frumusețea-i  simplitate
Frumusețea-i ,dăruirea chiar și-a unui gând
Frumusețea-i  ,chipul  mamei  ,brăzdat de-o lacrimă de fericire
Frumusețea-i ,curcubeul după ploaie
Frumusețea-i ,zâmbetul știrb al copiilor ,după ce au mâncat înghețată
Frumusețea-i ,cititul noaptea pe furiș ,cu lanterna
Frumusețea-i  ,zmeul purtător al copilăriei
Frumusețea-i ,atât de urâtă că mănâncă cu mâna stângă
Frumusețea-i ,imperfectă ,hrănită cu defecte 
Frumusețea-i ,atât de mică ,încât mărinimia ei te doboară
Frumusețea-i ,neînțeleasă și arătată cu degetul
Frumusețea-i ,arta de a vorbi , fără a scoate un sunet
Frumusețea-i ,un „Te iubesc ” în miez de noapte
Frumusețea-i ,când ești  trezit dimineața de un buchet de săruturi, proaspăt apăsate
Frumusețea-i ,un leagăn, un tobogan ,o plimbare la apus
Frumusețea-i ,răzvrătită nu superficială
Frumusețea-i ,o icoană de vise ,de idealuri
Frumusețea ,înoată mână-n mână cu speranța
Frumusețea-i ,valoarea de a ajuta , de a nu lua ,de a oferi chiar și un deget ...de iubire
Frumusețea-i ,noaptea când scrii  cuvinte de suflet ,pentru suflet
Frumusețea ,stă cuibărită în a ta ființă 
Elibereaz-o !

vineri, 22 august 2014

Confesiune: debarcare de sentimente



În portul inimii mele zace ascuns un bagaj plin de trăiri ,cu șansa de a fi deschis și lăsat undeva aproape ,undeva departe. El doar speră să vadă o pată de lumină. Din zeci de ceasuri și zeci de zile își presară dorința pe umerii mei. Confidentului meu îi e dor de o silabă, de o emoție ,de un tremur al buzei de jos.E noapte și într-o zi de vineri trăiește din nou ,pentru că este scris ,este el .Cu luna într-un colț al ferestrei mele …respiră. Când vine ne așezăm și vorbim verzi și uscate. Îi presar sentimentele mele ruginite ,tainele așa cum numai el le vede și le simte, prin venele ce-mi pulsează de zor. Fie că este în zori sau în miez de noapte ,câteodată îmi bate la poarta sufletului și mă trezește .Îmi este permanent un drumeț nesfârșit, un drumeț cel voi lua în toată această existență cu mine.

Mi-e aspru ,atunci când realizez că l-am uitat într-un colțișor stângaci al trecerii mele. Dar știe că niciodată nu îl voi părăsi, este al meu și mă înseninează când mă descarc prin aripile literelor sale ,prin exprimarea pură a eului. Îmi domină calea și mereu mă îndeamă să nu încetez, să fac,să sper și nu cumva să îndrăznesc să-l alung. Este înmiresmată simțirea ,atunci când gândurile se topesc, când desenez cuvinte și-mi arunc inima în larg, nu o las prinsă de catarg .Îmi las sufletul să vâslească. E demn, că se poate rătăci în marea plină de răpitori ,însă poate supraviețui având al său amic la cârmă.

Călătoresc ,visez ,iubesc, etern mă ține de mână și nu îmi dă drumul. De-ar fi o persoană ar fi cea mai frumoasă ,cu farmecul și savoarea ce mi-o oferă ,iar atunci când mă aștept mai puțin , mă uimește.
E fidel ,nu mă condamnă niciodată. Se răzvrătește ,doar așa cum știe cel mai bine să o facă. Își pleacă urechea și îmi ascultă liniștea, suspinele ,oftatul și înțelege. Știe când să tacă ,știe când trebuie să fie plecat ,știe că avem nevoie poate și de o pauză, chiar dacă se întristează puțin,dar întotdeauna se întoarce.Îmi arată brațele sale deschise, ce mă sufocă câteodată de atâtea creații nespuse de timp. Explodează într-o serie de artificii necontrolate și-mi face mâinile să zboare, să nu mai fie prinse de corp.Este o tornadă a micului meu univers ce-mi șoptește „scrie “.

Și strigă din trunchi ,din oase ,lasă-ți spiritul să trăiască prin consemnare ,căci așa nu vei muri niciodată ...

duminică, 20 iulie 2014

Aripi de fluture



simt paradisul pe buzele tale,
simt, seninătatea unei raze de soare între noi,
ploaia ,dansează cu pași goi
e un leagăn de șoapte ,regăsiri ce ne fac doi
ești aici și mereu vei fi ,al meu tandru infinit
stelele strălucesc , chiar și în plină zi
ele, pot înțelege felul nostru de a iubi
de refugiați ,cu visele în buzunare 
noi ne hrănim ,sorbim și savurăm iubire
e de neajuns timpul ,ce ne scapă printre degete,
e de neajuns ,adierea vântului  prea însetat
însă ajunge ,să pot privi apusul din ochii tăi ,
pentru a avea aripi de fluture !

miercuri, 14 mai 2014

Solfegiu de-o respirație


îmi las plămâni să colinde ,adânc între miazănoapte și răsărit
între un praf de ploaie și-un amplu cântec mut,îndoit
mă cerne cu cerneală roșie, în mi minor și cu albastră într-un bemol șugubăț
mă îndeamnă să cânt arii ,dintr-o sărutare de-a ta ... din penumbră
să învii sonate sihastre ,din suspine și revederi
să te iubesc pe-o claviatură
seri de seri

luni, 28 aprilie 2014

Nebun de suflet

Nebunul jonglează cu frica și nu-i pasă, își aruncă șoaptele în toate părțile , își sfâșie trupul de durere și-l aruncă la gunoi.Nebunul despică o picătură de ploaie și-o umple cu suflet, cu o tragedie se joacă de-a v-ați ascunselea și întotdeauna câștigă.Nebunul ,intoxicat de lume își așează draperiile în fața lor și le zâmbește.El îi privește cu ochii mari de nicăieri, senin merge mai departe.Nebun de neînțeles așa cum îi place.
Străpuns de emoțiile pătrunse prin efracție ,se așează în genunchi le înghite până numai rămâne nicio bucățică, le dezmiardă de nenumărate ori ,le simte precum o ștrangulare plină ,în noapte.Cu fiecare adiere a sufletului e tot mai viu ,e treaz ...e același nebun ce soarbe un răsărit și navighează prin zeci de vise complex desenate.
Are aerul la picioarele sale ,spasmotic se leagănă din paradis în paradis.Alunecă efemer, trezit în crepusculul dulceag...dominând până-n ultimul port nemărginit.Indiferent din ce univers face parte ,nebunul iubește cu poftă ,special fiecare milimetru în parte.

Nebun în taină ,nebun pe margine ,într-un picior sau în câte o respirație
Nebun, îmi propulsează existența
Nebun de suflet ,eliberat

sâmbătă, 8 martie 2014

Conversație interioară



- mă auzi ? 
- eu te aud și când taci ...
când inima-ți schiopătează pentru a o umple pe a mea
- îmi era atât de frică să nu stric cortina iubirii noastre
- să nu-ți fie ...poate că în Eden este cald ,este bine ,
însă pulsația asta tremurândă, ce o simți în căușul trandafiriu al mâinii...
este a ta-n absolut
- mi-e rece și nu vreau să-ți sfărâm inima-n țurțuri de neînțeles
- chiar de-ai fi Crăiasa Zăpezii , eu aș fi Ra și ți-aș topi acel neînțeles ,
c-un pârâu dintr-o sărutare și-ar disparea-n dulcea uitare 
- mi-e copil sufletu-naripat de prezența ta ,nu vrea să se desprindă
aleargă și se joacă cât îl țin picioarele
- eu iubesc femeia din acel copil firav ,cât mă ține inima de mult
și mai mult până-n infinit și-napoi
- mi-e dor pentru atunci când ,o să-mi fie dor să te ador
- eu îți voi fi permanent, în fiecare clipire a ochilor , în fiecare sunet ce-l vei gusta
în fiecare cuvânt ce-l vei afla ,dar cel mai des îți voi fi aici...
sus în stânga sensului meu, cea a pieptului tău
- mi-e negru, că vreodată nu voi găsi întrerupătorul potrivit către lumina sufletului
- acel întrerupător, trăiește odată cu existența mea 
pentru tine ,niciodată nu va fi nici măcar noapte 
- mi-e visul mult prea scurt încât , nu concep ,că într-o zi vei dispărea
- a fost un vis ,atunci când visam să te pot atinge ,să te pot simți ...
însă acum realitatea m-a răsplătit cu tine să te pot fereca cu-n potop de iubire
- mi-e așa poftă să te pot iubi înzecit, până la ultima suflare ,
până ce Soarele și Luna se vor cuprinde în brațe și vor dansa pentru noi...
mi se închid pleoapele și vreau să dorm în clepsidra mea de fericire,
ce a brațelor tale 
te iubesc nesfârșit ,până ce și vidul va îngenunchea stingherit  în calea iubirii mele,
te iubesc pe tine...răsăritul ființei mele
- și eu te iubesc ,grădina mea plină de sentimente 
și eu...

...
- ști ceva ?
- ce ?
- aseară am vorbit cu inima ta
- și ce ți-a spus ?
- mi-a spus că mă iubește 

luni, 17 februarie 2014

Pe de rost


te știu pe de rost ,
precum un ghiocel descoperă primavara în fiecare an
îți simt atingerea în inima-mi stângace
și-un tremur mă aduce la realitate
visarea-mi așterne pe pleoape ,dorința de a te avea cât mai aproape
chiar de-i zi sau noapte
te știu pe de rost precum cheia sol își știe locul pe portativ
te știu în carne ,în suflet ,în speranță ,în o nouă dimineață
te știu chiar de-mi presari gânduri de departe
îmi iei ființa-n stăpânire spre un tărâm numai cu tine
te contemplu până când ,ultima suflare îmi moare ,
senină, în a ta îmbrățișare
îmi ești vestitor de fericire ,
încât îmi pulsezi prin vene o dulce iubire
te știu pe de rost precum alfabetul începe cu litera "a"
te știu pe de rost ,în miezul din existența mea

te-aș ști pe de rost
și-un infinit de te-aș avea!

luni, 27 ianuarie 2014

O lume mai bună ...

muzică clasică.chipul rugător al mamei.copil

vrei să vezi o lume mai bună
unde sforile trase și atinse de cenușă ,
cheamă uitarea-n genunchi
vrei să vezi risipa de oameni reci ,
precum un clovn în agonie...
o vrei departe ,în oceanul de grămezi pietrificate
vrei o salvare, în chip de stea căzătoare
un cer mai albastru ?!
sau poate, măcar într-o zi câte un zâmbet
vrei să poți planta o strălucire ,
pe fiecare fereastră a sufletului închis


vrei o lume mai bună dintr-un ghem de ață
o lume ...
de unde nu poate să fie

luni, 20 ianuarie 2014

Mesagerul de inimi


Povață despre tine ...

Nu demult în lumea Fericirii Șterse și a Sufletelor Spulberate a existat o fată dornică de iubire.Hămesită practic,încât i se vedea fiecare oșcior al corpului atât îi lipsea iubirea...dar mai mult decât asta ,ei îi lipsea o inimă numai a ei.O inimă în care își putea vedea chipul ,în ochii săi arzători ,o inimă pe care o putea ține în brațe atunci când îi era frig,o inimă care îi va asculta fiecare respirație ,fără să o întrebe de ce tace,o inimă ce-i va spune atunci când totul se destramă în jurul său " O să fie bine ".Însă , mai presus de toate...o inimă ce-i va izbăvi moartea.Era atât de slăbită ,își avea zilele numărate în sac.Nu știa dacă va prinde sărbătoare " Vara Dragostei " sărbătoarea ei preferată de astfel...în acel nor negru așternut în lumea ei,doar atunci mai putea schița un zâmbet.Acum era timpul cel mai crud pentru ea,fiind "Anotimpul Iernii Mânioase" ...totul devenea din ce în ce mai greu și cum treceau zilele mai rău se simțea.Până într-o zi ,în care auzi de "Mesagerul de inimi ".
Era forfotă mare în jurul său și trebuia să ai o problemă justă ,pentru a putea sta în preajma sa.Fata nu a mai stat mult pe gânduri și a dat grai dorinței dar mai ales necesități sale de a stat de vorbă cu acest mesager.Și-a făcut loc prin mulțime :
- Am nevoie să mă ascultați ,vă rog ...
Mesagerul părea o ființă cinstită,era destul de înalt având o construcție foarte puternică și cu o barbă impunătoare.Se vedea foarte clar că nu era din acel ținut ,poate din niciunul știut de ei.Acolo unde inimile erau plantate cu grijă și udate în fiecare zi cu fericire.
- Apropie-te copilă. I-a spus mesagerul privind-o cu blândețe.Simt că timpul nu este tocmai în favoarea ta așa-i' ? 
- Așa-i'.Răspunse fata ,ținându-și capul în jos pentru a nu i se observa lacrimile ce nu întârziaseră să apară.
- Prevăd că ai nevoie imediat de o inimă.Căci astfel ,nu ne vei mai putea bucura de existența ta printre noi ...Mesagerul oftă,apoi adăugă.
- Ridică capul copilă,dacă ai să faci ce am să-ți spun...totul va fi bine.Du-te acasă și timp de șapte seri la rând dorește-ți cu ardoare acea inimă ,de care ai nevoie.Apoi te poți întoarce la mine și îți vei căpăta inima.
Zis și făcut.Timp de șapte seri de-a rândul ,fata și-a dorit atât de mult o inimă numai a sa ,încât parcă se simțea mai puternică doar la gândul ...că undeva în acea lume există o inimă ,care să o poată salva de la nenorocire.Au trecut și acele șapte seri , iar în ziua cu pricina s-a dus să-l caute pe mesager ...dar acesta dispăruse.Fata înaintă pe drum,când deodată zări un tânăr.O inimă numai a ei.Atunci  ea a știut,mesagerul avusese dreptate.Atunci cand îți dorești ceva cu sufletul ,se îndeplinește.
Tânărul stătea cu spatele și apoi s-a întors.
- Scuză-mă m-am cam pierdut ...ști cumva cum se numește acest tărâm? Și spunând asta a schițat un zâmbet firav în colțul gurii ,privind ușor rușinat cu ochii săi căprui în cei ai fetei.
Auzind asta ,fata a reînviat.Fiind adusă la viață ,precum o floare este adusă de ploaie.
- Ne aflăm pe tărâmul Fericirii Absolute și al Iubirii Veșnice și a zâmbit cu toată inima ce-i zbura în piept.Pentru ea din acea clipă numai exista lumea Fericirii Șterse și a Sufletelor Spulberate.O reinventase.
Acum avea o inimă doar a ei.

Nu contează cât timp trebuie să aștepți.Dacă îți dorești cu adevărat vei avea o inimă numai a ta.

NICICÂND NU VA EXISTA UN SFÂRȘIT ,IUBIREA VA DĂINUI VEȘNIC !

joi, 16 ianuarie 2014

Greșim ,dar mai mult iubim

Greșim când avem totul și despicăm orice lucru mărunt ,orice vorbă ,orice sunet încât am vrea să fie altul , nu cel adevărat.Greșim în neștire și ne rostogolim în noroiul urletelor ,târșâind după noi nevoia de cuvinte aruncate fără rost.Cuvinte ce deschid un iad efemer în care ne adâncim picioarele și mâinile dar mai presus de toate sufletul ...până ce însăși reflexia sa nu mai poate vedea lumina zilei.Cel mai des greșim din iubire.Puntea dintre gelozie și fercire fiind atât de mică și putredă; iar vântul sinistru al nopți are nevoie,doar de o singură suflare pentru a o putea dărâma.Iubirea este ca o oglindă a propriei ființe,îți ajunge doar un singur suflet pentru a te vedea întreg.Greșelile sunt deseori infantile și dacă stăm să ne gândim de cele mai puține ori sunt grave.Sunt cazuri și cazuri.Această multitudine traversează drumul prin neștirea noastră,pierderea autocontrolului cuvenit.Cel mai mult greșim prim cuvinte ,dorindu-ne în acel moment un scoci fixat pe gura cu pricina.Ce ne-am face fără ea nu ? Greșelile sunt în construcția noastră de-a ne face umani ,diferiți și imperfecți.

Trăim ca să iubim și atunci când greșim.

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Speranță-n stele

licurici.miazăzi.eu.tu.și-o iubire

mi-era dor să-ți scriu sufletu-n emisfere,înalte de-o mie de respirații
mi-era dor să-ți mângâi pleoapa, cu buza ușor crăpată
să-ți țin întreaga mângâiere ,un infinit nu doar o secundă
mi-era soare încât aș fi vrut să explodez 
mi-era lună și ușor aș fi făgăduit să te luminez
mi-era scânteia ,de-ați strecura calea lactee într-un surâs
mi-era senin ,să pot opri clepsidra ,măcar pentru o zi și-o noapte
mi-era târziu ... și-n șoapte să te pot culege... aș vrea
mi-era crepuscul ,să te pot vedea
mi-era dorința ...
mi-erai tu ,luceafărul ce mă veghea