Scrisu-i parfumul de mosc, scrisu-i legănul plin de emoţii, scrisu-i un roi de fluturi ce îşi zbat trăirile în adâncul existenţei mele.

joi, 4 iunie 2015

Și la sfârșitul zilei ești tot tu


și la sfârșitul zilei ești tot tu, când mă cuprinzi în brațe, 
uit, uit, dusă-n căldura existenței tale
ești tu când mă pierd în mulțime, 
mă găsești, te găsesc, ne găsim pe noi
ești aproape când mă gandesc, când simt, când respir
în orice clipă,
aproape la fiecare pas, când mă simt mică, nedumerită
îmi răspunzi chiar dacă nu te strig,
oceane de emoții îmi cânți, din liniștea ce ne înconjoară
ești tu nemărginit, înaripat în a mea ființă
etern c-un surâs visător, ce-mi face inima să zâmbească
și la sfârșitul zilei ești tot tu,
iubindu-mă